Prețul scump pe care îl plătim cu toții pentru lipsa de educație emoțională, atât de des întâlnită la băieți și bărbați, analfabetismul lor emoțional, ne determină să privim cu mai multă atenție către viețile interioare ale băieților noștri, atât ca părinți cât și ca specialiști.
De la vârste fragede cei mai mulți băieți sunt îndepărtați de viața lor emoțională și ghidați spre tăcere, singurătate și neîncredere. Fiecare băiat cu probleme are povestea lui, dar poveștile au aceeași temă comună: cea a ignorării și a izolării emoționale.
Lumea unui băiat este plină de contradicții, iar părinții nu știu de cele mai multe ori, cum să ofere ajutor. Noțiunile stereotipe despre duritatea masculină îi neagă unui băiat emoțiile și îl lipsește de posibilitatea de a-și dezvolta o gamă largă de resurse emoționale. Acest proces de îndepărtare de atașamentul, de înțelegerea și de exprimarea emoțională sănătoasă îi afectează și pe cei mai mici băieți, care învață repede, de exemplu, că trebuie să își ascundă sentimentele și să își înghită temerile. Astfel, băieții rămân să gestioneze conflictele, necazurile și schimbările din viața lor cu un repertoriu limitat de emoții.
Dacă îl întrebi pe un băiat „Cum te-ai simțit după ce ai pierdut meciul de fotbal?” cel mai des îți va răspunde despre ce a făcut sau nu sau despre ce planuri are pentru a rezolva problema. Unii băieți nu cunosc termenii necesari pentru sentimentele lor -trist, furios sau rușinat, de exemplu.
O bună parte din munca psihologilor cu băieții și bărbații constă în a-i ajuta să își înțeleagă viața emoțională și să își dezvolte un vocabular de emoții. Să înțeleagă ceea ce simt ei și ceea ce simt pentru ceilalți, să recunoască emoțiile, să le numească și să învețe de unde vin. Procesul de învățare începe cu identificarea și numirea emoțiilor pe care le simt. Apoi învață să recunoască conținutul emoțional din voce și din expresiile feței sau din limbajul trupului. Apoi învață să înțeleagă situațiile sau reacțiile care produc stări emoționale. Iar aici ne referim la faptul că devin conștienți de legătura dintre pierdere și tristețe, dintre frustrare și furie sau dintre amenințările la adresa mândriei sau a stimei de sine și teamă.
De fapt psihologii încearcă să îi alfabetizeze emoțional, adică să aibă capacitatea de a citi și de a-și înțelege propriile emoții și pe cele ale altora. Îi învață să aprecieze complexitatea emoțională a vieții, cum îmbunătățește aceasta toate relațiile din viața personală și profesională și ajută la întărirea legăturilor care fac viața mai bună.
Fiecare băiat este unic, are o viață interioară și o călătorie unică, dar nevoile tuturor băieților sunt de cele mai multe ori la fel. În calitate de psiholog-psihoterapeut, vă recomand câteva direcții prin care puteți proteja și sprijini viața emoțională a băieților din viața voastră:
1. Încurajați-i să aibă o viață interioară, să simtă o gama largă de emoții, ajutați-i să dezvolte un vocabular emoțional pentru a reuși să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși și pentru a comunica eficient cu ceilalți. Băieții se vor deschide cu privire la sentimentele lor dacă le creezi un mediu sigur să o facă.
Dar ce este un „mediu sigur” și cum creează un părinte unul? Într-o familie o activitate ritualică, care oferă posibilitatea siguranței emoționale poate deveni un mediu sigur.Un spațiu protejat în care nu există nici o presiune să fii cel mai bun, să te ridici la înălțime și nici amenințarea de a fi judecat. De exemplu mamele care discută cu băieții înainte de culcare despre ce s-a întâmplat peste zi, sau tații care fac treabă prin curte împreună cu ei, ies cu bicicleta sau construiesc machete.
Fie că ești mamă sau tată, îl poți duce pe fiul tău la antrenamentele de fotbal, poți construi castele duminica după amiaza sau poți să îl plimbi cu bicicleta. Dacă în acel timp petrecut împreună un părinte transmite mesaje de acceptare, de afecțiune, de deschidere, atunci un băiat învață acele valori ale relației.
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poți face ca părinte este să vorbești cu băieții despre viața ta interioară. Atunci când le dezvălui frământările și gândurile tale interioare ei vor absorbi experiența și este posibil să fie modelați de ea, chiar dacă nu vor răspunde atunci cu înțelegere. Când aud despre curajul mamei, despre tandrețea ori lacrimile tatălui care a trăit o experiență în care s-a confruntat cu furie este foarte posibil ca să fie dată la o parte cortina de fier dintre părinți și copii.
2. Comunicați cu ei pe limba lor – într-un mod care să le onoreze mândria și bărbăția. Fiți direcți cu ei, folosiți-i pentru sfaturi și rezolvarea de probleme. Pentru că băieții sunt educați în mod greșit să se teamă de sentimentalism și de vulnerabilitate, este important să comunicăm cu ei într-un mod care le onorează dorința de a se simți puternici și care nu îi umilește.
De multe ori băieții se poartă adesea de parcă sunt alergici la tipul de abordare emoțională, care ar putea funcționa cu fetele. Ei pot ezita să vorbească despre sentimentele lor, dar adoră să rezolve probleme, adoră să fie consultați.
Dacă vă folosiți fiul pe post de consultant nu înseamnă că faceți ce tot ce vrea el. Cu siguranță că nu! Dar înseamnă că îi da-ți dreptul să fie ascultat. Și ajută dacă faceți asta de când este mic, pentru că exercițiul pe care îl faceți împreună cu el de a vorbi, de a asculta și de a consulta îl va ajuta pe fiul vostru să știe care alegeri sunt bune și care nu. Dacă îl ascultați în mod serios și el se va asculta pe sine în mod serios.
3. Oferiți-le un model de maturitate masculină în care atașamentul emoțional este prezent. Băieții imită ceea ce văd. Dacă ceea ce văd este precauție și răceală între bărbați, distanță emoțională, ei cresc și imită acest comportament.
În viețile băieților noștri o problemă care necesită rezolvare este chestiunea singurătății masculine. Băieții trebuie încurajați să inițieze prietenii, să le mențină și să resimtă conflictele care apar în prietenia masculină din cauza nivelurilor diferite de abilități sportive, din cauza tachinării și a concurenței pentru atenția fetelor. Prea des, băieților le lipsesc atât resurse cât și voința de a rezolva aceste conflicte și de a menține prieteniile.
Cum am putea noi ca și părinți să contribuim la asta?
Mai întâi încurajați și sprijiniți aceste prietenii. Apoi recunoașteți și acceptați că prieteniile bărbaților nu arată așa cum v-ați aștepta sau ați vrea să arate, și asta se întâmplă deoarece unele dintre relațiile de afecțiune ale bărbaților nu sunt atât de apropiate sau de trainice și sunt infectate de competitivitate în comparație cu relațiile de prietenie de care se bucură femeile.
Majoritatea băieților adoră să fie în prezența bărbaților. Le place să își privească tații, le place să fie ca ei și să se joace cu ei. Dar mai au nevoie și ca,din când în când, aceștia să le vorbească despre apropiere și asta poate fi greu pentru tați. Există mulți bărbați care nu și-au auzit niciodată tații spunând „te iubesc”.
4. Învățați-i pe băieți că sunt mai multe feluri de a fi bărbat. Că există multe moduri de a fi curajos, un tată bun, de a fi iubitor, puternic și de succes. Trebuie să le acceptăm băieților creativitatea lor naturală și capacitatea de a și asuma riscuri, energia și îndrăzneala. Trebuie să lăudăm artistul, animatorul, atletul, soldatul, infirmierul,proprietarul de magazin sau marinarul care navighează în jurul lumii, doctorul sau profesorul de școală. Există multe moduri în care un băiat își poate aduce contribuția în viață.
Băieții vor crește, vor avea mărimi diferite, abilități diferite, vor face o mulțime de lucruri. Nu trebuie să primim cu dispreț ceea ce ei ne oferă, nu trebuie să îi facem să simtă că nu sunt la înălțime, că le ignorăm contribuțiile. Trebuie să cerem mult de la ei, moral și spiritual și trebuie să îi susținem în eforturile lor. Maturizarea lor va fi un proces psihologic sigur dacă ei știu că noi îi apreciem, că îi iubim și că avem toată încrederea că ei vor crește frumos, că vor deveni bărbați buni.