Tendința de amânare sau „sindromul zilei de mâine” sau „hoțul timpului” este o problemă îngrijorătoare, mai ales pentru tinerele generații, și este, de multe ori, caracterizată ca fiind un fenomen neplăcut, vătămător și disfuncțional.
Tendința de amânare mai poartă denumirea și de procrastinare și provine de la latinescul „pro”- inainte, pentru, și „crastinus”- de mine, și reprezintă mai mult decât o simplă amânare, este un act irațional de tergiversare, în ciuda așteptărilor noastre ca întârzierea să nu se răsfrângă negativ asupra noastră. Cu alte cuvinte este o amânare voluntară a îndeplinirii unor sarcini, în ciuda faptului că suntem conștienți că ne facem singuri un deserviciu.
Toate actele de procrastinare urmează un tipar comun, care arată cam aşa: la începutul unui proiect important, aveţi timp berechet şi vă complaceţi în această libertate. Faceţi câteva tentative timide de a vă apuca de lucru, dar nu din toată inima. Dacă, ceea ce trebuia făcut poate fi dat uitării, nu veţi ezita să o faceţi. Și pe urmă soseşte ziua când chiar aveţi de gând să porniţi la treabă, însă, dintr-o dată, simţiţi că nu aveţi nici un chef. Vă lipseşte imboldul. Ori de câte ori încercaţi să vă concentraţi asupra acelei sarcini, se iveşte ceva care vă distrage atenţia,împiedicându-vă să înaintaţi. Aşa că amânaţi totul pentru o zi mai lungă, ca să descoperiţi, într-un final, că şi ziua de mâine are tot douăzeci şi patru de ore. La sfârşitul fiecărei zile vă întrebaţi cum de timpul a trecut în chip atât de misterios. Iar acest proces va dura ceva vreme.
De-a lungul timpului s-a ajuns la concluzia că tendința de amânare este influențată de o serie de factori precum:
- Cerințe externe impuse, care sunt mari
- Un management al timpului slab organizat
- Motivația scăzută
- Perfecționismul
- Factori de personalitate
De exemplu, perfecționiștii se îndoiesc de propria persoană, se tem de eșec și de posibilitatea de a fi respinși. Ei sunt acei oamenicare au luat hotărârea să fie perfecți, considerând că acest lucru îi conduce spre excelență. Însă, de fapt această tendință duce spre frânarea oricărei realizări. Ei au o atitudine nerealistă în stabilirea expectanțelor și standardelor, care de cele mai multe ori sunt înalte în raport cu posibilitățile pe care le au și cu acțiunile pe care le întreprind.
Fiecare persoană se confruntă, măcar o dată în viață, cu această tendință de amânare atunci când trebuie să ducă la bun sfârșit un lucru pentru care și-a asumat o responsabilitate.
În situația în care acest tip de comportament se repetă, procrastinarea poate duce la stres, sentiment de vinovăţie, pierderea productivităţii personale, crearea unei crize şi dezaprobare din partea altora pentru neîndeplinirea unor responsabilităţi sau a unor angajamente. Iar toate aceste sentimente combinate pot favoriza în continuare acest comportament disfuncțional.
Procrastinarea se distinge prin consecințe obiective și subiective semnificative. Ca și consecințe obiective se înregistrează: ratarea termenelor limită, pierderea oportunităților, pierderea veniturilor, productivitate scăzută, irosirea timpului, pierderea statutului la locul de muncă.
Pe de altă parte, consecințele subiective sunt regăsite în instalarea unui moral scăzut pentru persoana care procrastinează, accentuarea stresului, frustrarea și furia, motivația scăzută.
În timp ce este normal ca oamenii să procrastineze într-un anumit grad, și aici vorbim de procrastinare activă, aceasta devine o problemă atunci când împiedică funcționarea normală, adică procrastinarea pasivă.
Tendința de amânare activă face referire la persoanele care se arată dornice să lucreze sub presiune și care procedează în acest sens, procrastinând. Înseamnă că indivizii iau decizia conștientă de a amâna, având ca motor o motivație puternică legată de presiunea timpului și abilitatea de a realiza sarcini înaintea termenului și a obține astfel rezultate satisfăcătoare. Este de fapt un comportament ocazional, acceptabil, care include tactici orientate spre scop care au ca rezultat succesul.
Procrastinarea activă sau funcțională are o serie de caracteristici comportamentale observabile, cum ar fi:
- Preferința pentru presiunea timpului
- Decizia cognitivă, conștientă de a trage de timp
- Capacitatea cognitivă de a atinge termenul limită
- Abilitatea de a atinge un rezultat satisfăcător
Astfel persoana știe cum să se motiveze sub presiunea timpului, ia decizia voluntară de a amâna activitatea și își termină la timp sarcina. Spre exemplu, cei mai mulți studenți amână studiul pentru examene din cauza preferinței lor pentru alte activități, precum socializarea și petrecerea timpului cu prietenii. Ei amână studiul în baza gândirii pozitive conform căreia pot învăța materialele și în ultima noapte sau că examenul va fi ușor. Amânând, studenții nu prezintă emoții negative pentru că sunt implicați în activități plăcute, tendința de amânare fiind chiar benefică.
Când vorbim despre tendința de amânare pasivă, ne referim, de fapt, la „clasicii procrastinării”, persoanele care sunt incapabile să ia o decizie și care sunt paralizate atunci când au în față efectuarea unei sarcini. Aceste persoane prezintă o serie de predicții, cum ar fi:
- Este mult prea greu
- Nu am timp suficient acum
- Nu știu cum să fac
- Sunt foarte în urmă, nu am cum să îi mai ajung pe ceilalți
- Mai bine aș face orice altceva
- Mă simt și mai rău dacă încep să fac acest lucru
- Ar trebui să aștept până mă voi simți în stare să fac acest lucru
- Ceva și mai rău se va întâmpla în momentul în care voi termina de făcut acest lucru
Procrastinatorii care înţeleg procesul de la baza inacţiunii lor îl pot stăpâni,eliberându-se astfel de stresul termenelor limită şi devenind mai capabili să le facă faţă.
Mecanismele care stau la baza tendinței de amânare pot fi înțelese și modificate prin intervenții terapeutice multiple care aduc îmbunătățiri vieții cotidiene.
De exemplu pentru a rezolva sarcinile pe care le-aţi tot amânat de ceva vreme, vă recomand să folosiţi metoda bucăţilor de timp pentru a le începe. Cum funcţionează aceasta?
Mai întâi, selectaţi o bucată mică din sarcină, la care puteţi lucra doar 30 de minute. Apoi alegeţi o recompensă pe care să v-o oferiţi imediat după. Iar recompensa e garantată dacă acordaţi timpul respectiv, ea nu depinde de nici o realizare. Exemple de recompense includ să vizionaţi programul TV favorit, să vedeţi un film, să luaţi o gustare, să ieșiţi cu prietenii, să ieşiţi la o plimbare, sau altceva ce vă face plăcere. Pentru că timpul acordat sarcinii este atât de scurt, atenţia voastră va trece la plăcerea recompensei în loc să fie la dificultatea sarcinii. Indiferent cât de neplăcută e sarcina, nu există aproape nimic ce nu puteţi îndura pentru doar 30 de minute dacă, după, vă așteaptă o recompensă destul de mare.
Când folosiţi bucăţi de timp în sarcinile voastre, e posibil să descoperiţi că se întâmplă ceva interesant. Probabil veţi realiza că lucraţi mult mai mult decât 30 de minute. Adesea veţi deveni atât de implicat în sarcină, chiar dacă e una dificilă, încât veţi vrea cu adevărat să continuaţi să lucraţi la ea. Înainte să vă daţi seama veţi fi lucrat o oră sau chiar mai multe ore. Siguranţa recompensei e încă prezentă, deci ştiţi că vă puteţi bucura de ea când o să fiţi gata să vă opriţi.
Odată ce începeţi să acționaţi, atenţia voastră trece de la a vă face griji în legătură cu dificultatea sarcinii la a vă termina bucata de sarcină curentă, bucată ce are acum toată atenţia voastră. Când vă hotărâți să vă opriţi din lucru, luați-vă recompensă şi bucuraţi-vă de ea. Apoi programaţi încă o perioadă de 30 de minute pentru munca la sarcina respectivă cu o alta recompensă. Aceasta vă ajută să asociaţi din ce în ce mai multă plăcere cu sarcina respectivă,ştiind că sunteţi răsplătiţi imediat pentru eforturile voastre.
Lucrând mult pentru recompense distante şi nesigure nu este la fel de motivant pe cât este să lucrezi puţin pentru recompense imediate. Oferindu-vă recompensă pentru simplul act al lucrului în loc să vă oferiţi recompense pentru realizări, veţi deveni nerăbdător să reveniţi la a lucra la sarcina voastră de fiecare dată şi, până la urmă, o să o şi terminaţi.